Plimbare la Veliko Tarnovo

Incerc de vro 2 saptamani sa incropesc o povestire despre ce fain a fost la Veliko, dar neavand timp si nici inspiratie, o sa copiez povestirea Daianei de pe forum. Dar mai trebuie sa avem rabdare ca nu este completa.
Toate pozele sunt aici.
Enjoy :)

Sa o luam deci de la inceputul a ceea ce va fi fost un weekend de neuitat, atit de scurt, incit o sa ne mai ia inca ceva vreme sa ne acomodam cu starea de om al muncii. A fost o excursie cu mai multe excursii, caci daca inspiratia aleatorie lui Abil Psihic ne-a facut sa mergem intr-un moment deosebit la Veliko, amabiliatea lui Foxbat ne-a facut sa avem parte de conditii de cazare de vis, ceea ce ne-a garantat savurarea atmosferei momentului. Cum nu a fost sa fie sa fim toti impreuna, povestea are deci mai multe povesti, dar cel dornic de a afla mai multe despre viitoare destinatii are numai de cistigat.

Probabil ca fiecare isi va pune aici povestea sa. Ceea ce urmeaza este povestea, asa cum am trait-o eu.

Simbata, 22 martie, suna ceasul, caci aveam intilnire cu cei cu care vorbisem sa ne vedem la Plaza, ca sa mergem impreuna pina la Petromul de la iesirea din Jilava. Ca de obicei, crap un geam si arunc un ochi afara,sa vad daca merita sa imi fac curaj sa ma avint jos din pat . Rezultatul e multumitor data fiind ora, dar daca nu m-ar fi asteptat lumea, garantat mai dormeam!

In fine...Ma scol, imi fac bagajul si, nefiind sigura daca o sa fie frig sau cald, ma vad nevoita sa imi transform calutul in.....camila . Acesta nu se supara prea tare pe mine si goneste asa pe neincalzite pina la Plaza, caci la ora aia trebuia sa fim deja acolo. E drept, ca odata ajunsi, noroc cu spiritul de observatie si surubelnitele din dotare, ca deja incepuse sa transpire si a trebuit sa-i stringem un colier, ca sa nu ramina fara lichid de racire.

La mall facem cunostiinta, mai putin eu cit mai mult ceilalti, adica Ioana, Cristina,Dani si Stefan . Dupa niste mici pregatiri de ultim moment , o luam in graba in directia punctului de intilnire, caci deja depasisem orice schema de timp.
Acum, daca m-ar fi intrebat cineva, eu aveam indoieli serioase ca vom gasi un Petrom sau orice alt fel de benzinarie pe dreapta, la 4-5 km de la iesirea din Jilava, dar nu m-a intrebat nimeni.
Asa ca trecem de Jilava, pe linga un Agip care era insa pe stinga, pe linga o motocicleta verde pe care scria Ninja si care era calarita de o casca ciudata care dadea din urechi, trecem de 1 Decembrie, de ce mai era in urmatorii vreo 15 km si prindem din urma la un Rompetrol cele doua motociclete care ne salutasera voios mai devreme, in timp ce ne depaseau.

Aici, Alex (Foxbat) isi cere mii de scuze ca a gresit benzinaria- si locatia de altfel si inca total! . Alimentam, socializam si, cum ei se grabeau sa ajunga la ora fixa la Veliko, hotaram ca ne intilnim la Petromul de la Giurgiu.
Plecam deci din fantomaticul loc de intilnire, dar tot asa cum am ajuns, adica separati, pentru ca Alex se grabea sa se intilneasca cu inca cineva. Ne dam intilnire la benzinaria din Giurgiu, unde urmeaza sa alimentam si sa stabilim urmatorul punct de regrupare.

Pe drum, tocmai ma intrebam daca nu cumva mi s-o fi parut ca Ninja a oprit cu noi la benzinarie, cind vad ca cei din fata mea semnalizeaza ca opresc pe dreapta. Si cind colo ce sa vezi? Daca nu taman pe Coana Ninja schioapa, caci batuse cineva un cui in asfalt iar Ionut (Ray), ca un abil posesor al permisului categoria A, reusise sa traga la tinta si sa-l nimerasca, in ciuda celor xxx km/ora (numarul incepe cu 2 si se termina cu fulajul rotii, dar nu spun, ca sa nu se cheme ca incurajez ce nu e voie ).

Fiind prima pana la care asist in viata mea, deschid ochii larg si iau notite. Acestea suna cam asa:
1) Se constata defectul: da, e intr-adevar o pana!
2) Se verifica existenta sprayului din dotare si se pune in functiune. Cu conditia sa nu fie tocmai expirat, ca atunci iese...
3) Se cheama un "doctor de cauciucuri", care, in "deplina (ne)cunostiinta de procedura, dar cu avantajul tehnologiei germane si ajutorul asistentei de bord, rezolva treaba astfel incit sa putem ajunge cu totii pina la prima vulcanizare.

Toate astea iau insa evident timp, asa ca pina ajungem noi la Giurgiu, Foxbat intirziase deja la intilnirea lui si decide ca nu mai poate astepta si vulcanizarea. Profit de drumul pe care il va face la o casa de schimb in Ruse, ca sa-i dau sa-mi schimbe si mie niste bani, la un curs foarte avanatjos de altfel . Ne facem socoteala ca pina asteptam noi si pina stau ei in Ruse, avem sansa sa ne regrupam la un OMV la vreo 100 km distanta ( : little did they know that.....). In timp ce asteptam, ca sa nu ne plictisim, Cristina si Monica (urechiushe ii va ramine numele!) fac schimb de experienta la dat din urechi, iar eu ma ocup cu consideratiii abisale asupra oportunitatii trecerii granitei cu asemenea motocicleta......

In final apare si vulcanizatul Ninja si plecam. Spre deosebire de ce au povestit altii, trecerea prin vama Giurgiu se face aproape ca pe apa, doar ca nu scapam de taxa de pod. In continuare podul taxat, pe care de mult imi dorisem sa il fotografiez, lucru greu in conditiile in careevident nu se poate opri. Numai ca de data asta nu mai e frig si pot sa-mi scot o manusa (dreapta, clar, si tot din mers) si sa scot aparatul.


Doar jumatate din pozele din calatoriile mele cu masina sunt facute din mers, asa ca de ce nu m-asi specializa si pe motocicleta? Rezultatul, timid ca la orice inceput, mi s-a parut acceptabil, desi in comparatie cu profesionismul unor poze facute de pasager......

Nu trec zece minute de la parasirea Petromului si suntem in Vama Bulgara. Acolo, nici nu poti iesi de pe pod ca dai de coada de masini. Si cum noi, ca bucuresteni, suntem maesti in jonglatul printre ele, mai dureaza inca zece secunde pina ajungem primii "din fatza" . Acolo insa, vamesii bulgari par a fi desemnati pazitorii egalitatii intre conserve si fiare, pentru ca nici nu ajungem bine ca ne si fac semn sa trecem inapoi la coada . Care abia se misca.....N-am prea inteles noi de ce, caci data trecuta cind trecusem pe aici, nici nu ma intrebase nimeni macar daca am buletinul la mine... Asta e, daca e musai, de voie buna si profitam pentru a ne reface nivelul glicemiei, pe care unii dintre noi nici nu il mai aveau macar (eu), ne avind timp sa manince inainte de plecare....
Cu aceasta ocazie (care a durat mai mult de o ora) descoperim ca biscuitii de la Petrom sunt facuti special pentru deliciul moto, caci au un sistem special pentru a fi accesati chiar si de la doua motociclete distanta.