marți, 26 februarie 2008

Viena (III)

Si-am plecat. Tinta era magazinul mare Louis din Kagraner Platz, stiam ca ajung cu U1 (U-bahn-metroul linia 1) dar nu mai stiam unde fac schimbul, ca hostelul e aproape de U3. O scurta privire pe harta in statie si ma lamuresc. In fiecare statie de metrou/tramvai/autobuz etc. exista harti detaliate ale statiei cu strazile din imprejurimi, si un grafic cu orele exacte de sosire pe fiecare linie. De cele mai multe ori se si respecta. De ce? De trafic. Aproape inexistent, daca esti obisnuit cu cel din Bucuresti.

Tot vroiam sa ajung si aici. Se pare ca vienezii nu prea se plimba cu masina. Cel putin, nu in oras. Foarte interesant! In centru taxele de parcare sunt foarte mari (20-25 EUR/zi din cate stiu), iar sistemul de transport in comun e foarte bine pus la punct asa ca e folosit de un procent mare de "commuteri". In plus sunt 800km de piste de biciclete, si mentalitatea normala (de tara civilizata) le permite sa mearga la job cu bicicleta (sau scuterul) fara teama ca sunt vazuti ca fiind inferiori de catre colegi. A da... am vazut azi sute de scutere si zeci de motociclete, peste tot :)

Am ajuns in Louis, am timp suficient asa ca stau cat vreau si verific minutios toate rafturile (cam o ora jumate in total). Mi-am luat un claxon micut (7 euro), ca al meu e cam ragusit, si un aparat de curatat lantul (Kettenmax). Mi l-a recomandat mecanicul de la Autozone Buzesti cand am schimbat cauciucurile, il foloseste cu motorina ca agent de curatare si da rezultate exceptionale. Si nu te mai murdaresti, nu mai trebuie sa dai lantul jos, iese o treaba excelenta in final.
M-am uitat dupa costume moto, s-au cam terminat reducerile de iarna si toate erau din noile colectii. N-am fost impresionat de nimic.. ce era mai ieftinel era de proasta calitate (piele tare, fara protectii, cusaturi aiurea etc), iar ce era misto era si scump.
Nu prea sunt buni pe zona de mijloc, nu exista produsele cu raport calitate/pret bun. Acum inteleg prietenii care imi ziceau ca efectiv n-aveau ce alege in "marele" magazin Louis... insa maruntisuri au de toate :)

Am incercat sa ajung la Hein Gericke Nord, m-am uitat pe harta si e dificil de ajuns pe jos. E prima data cand nu gasesc legaturi rapide dintr-un punct in altul cu transportul in comun; se poate ajunge dar mergand mai mult pe jos si nu prea aveam chef. Asa ca am luat-o spre 2RAD-BÖRSE, in apropiere de parcul Prater.
Aici magazinul era plin de motoare SH, scumpe. Dar scumpe rau.. Ma rog.. probabil aveau TVA-ul de 20% inclus si garantie, plus ca se puteau da in leasing sau rate. Echipament, cam slabutz, se putea aduce pe comanda dar in shop era doar ce se vede in poza.

Nexte halt / next stop: Hein Gericke. Ca sa ajung acolo am facut o serie de alegeri rapide de ultim moment, dar inspirate, cu privire la mijloacele de transport. din Nestroyplatz am luat U1 pana la domul din Stephansplatz, centrul turistic al Vienei ("buricul targului"), plin de turisti, de unde am incercat sa iau o bicicleta Citybike.

Ceva cuvinte si despre astea.. sunt oferite de o firma, in colaborare cu primaria, cu scopul de a incuraja turistii sa vada si de pe bicicleta orasul. Centrele de inchiriere sunt practic peste tot, in partea turistica a orasului foarte apropiate, si complet automatizate. Introduci un card de credit sau un card inchiriat de la un centru, selectezi ce bicicleta vrei din "parcul moto" si i se deblocheaza sistemul de prindere. Asta-i tot.
Mai misto e faza urmatoare: daca returnezi bicicleta in mai putin de o ora, la oricare alt centru din oras, si o introduci inapoi in mecanismul de blocare, nu platesti nimic! Si daca te mai invarti 15min prin zona si iei alta bicicleta, si mai mergi o ora, iarasi nu platesti nimic. UIte-asa poti petrece o zi intreaga pe bike (sau cat te tin catargele :P), cu mici pauze de vizitare, complet gratuit. Asta am facut in august in concediu. Foarte destepti vienezii..

De data asta insa n-am reusit sa mai iau bicicleta dintr-un cumul de motive. Nu am putut lua cu cardul Visa (era refuzat), si nici nu puteam sa ma duc in Herrengasse sa inchiriez un card (2 EUR/zi) pt ca trebuia sa-l returnez maine si nu cred ca aveam timp. Asa ca am luat un autobuz la intamplare.. tocmai aparuse langa catedrala. Alegere inspirata, m-a dus la Schottentor, care era in drum spre Florianigasse (adresa Hein Gericke W.Mitte). Ajuns la Schottentor, traversez si apare un tramvai..ma uit repede pe traseul afisat in statie, vad Skodagasse pe traseu (care se intersecta cu Florianigasse). M-am urcat repede si am constatat ca iar am fost inspirat :) in 7-8min eram pe Skodagasse, apoi in plimbare lejera pe jos inca 5min si am dat de domnul Gericke :)

Magazinul e foarte misto, marfa de calitate si preturi ceva mai mici la articolele bune. La intrare te intampina o domnisoara, iti pune un catalog in brate (din ala gen gen Louis, 300 si ceva de pagini) si te trimite la sectiunea de care ai nevoie. Au si astia de toate.. de la bandane si bluzite, tricouri, pana la customizari complete pentru orice motor. Dar nu toate pe stoc. Pe comanda in maxim 3 saptamani, asta ti se spune din prima (cam mult dupa parerea mea.. eu primesc colete din Germania la birou in 3 sau 4 zile!)

Ce am uitat sa va zic despre Louis si Hein este ca sunt decorate foarte misto. In Louis sunt expuse motoare super customizate, o camioneta Ford de prin anii 30, chiar si un avion Wilga mai vechiut, sunt facute alei cu verdeata, podete, in capat gasesti cateva machete ale magazinelor vechi (au implinit totusi 70 de ani..). Intri in atmosfera, ca sa zicem asa. Si in Hein sunt expuse motoare vechi faine. Take a look.

Iesind din magazin, am constatat ca eram destul de obosit asa ca mi-am propus sa halesc ceva si sa ma duc la hostel sa ma relaxez. In fata magazinului - statie de tramvai. Ma uit pe lista.. apare Westbanhof. Vine tramvaiul, ma urc.. ma uit pe GPS, o luam in directia opusa :) M-am dat jos la urmatoarea si am luat-o pe jos. Nu era mult..1300m. Pe drum am bagat si la ghiozdan, McDonalds. La noi e restaurant de fite, la ei e low-cost. Pentru un roman, McDo. e raiul pe pamant :) mancare ieftina (3-4 eur) si cunoscuta (retetele sunt peste tot la fel).

Cam asta a fost ziua de astazi, o sa actualizez si informatiile din postul despre magazinele moto. De maine incolo n-o sa mai am timp sa "bantui" decat seara, asa ca nu mai ajung pe la magazine. Am "ratat" magazinul BMW si BikeCity (care, spre rusinea mea, e si foarte aproape de hostel). Insa in BikeCity am mai fost, jumate e plin cu motoare SH la vanzare si jumate cu echipament. Merita vazut, dar nu daca sunteti pe fuga.

Over and out!

Un comentariu:

Moni spunea...

Frumoasa tara...frumoasa capitala... Sa ai parte de timp frumos, cat mai putin stres la Brother si sa te intorci acasa cu multe cadouri :P